Parcul Național Ceahlău 26 – 29 august 2017

Maxima taberei:„ …hribele le culegeți din copaci?!”

 Pentru tabăra „personală” de anul acesta, ne-am ales munții Ceahlău din 2 motive clare: speranța de a găsi firava și protejata floare de colț și să vedem și noi cum se prezintă un parc național din România (a se citi: cu plată la intrare).

Localizare: Durău, Jud. Neamț
Traseu: bandă roșie, Salvamont Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia; retur – cruce roșie, Cabana Dochia – Salvamont Durău (plan inițial)
Echipa: Marcela, Sabina, Mira și Vlad.

Extras din jurnalul de bord :):
Vlad
„Am pornit vineri seara, pe la 19:00, din Baia Mare, și am ajuns la camping-ul LEON, din Durău, după aprox. 6 ore. Ne-am campat la cort, bineînțeles pe întuneric, și pe la 2:00 ne-am pus la somn. Pe la 8:00, ne-am trezit după o noapte friguroasă (mi-a înghețat nasul cu sacul de dormit închis maxim) și ne-am aruncat pe cafea. După ce s-au uscat corturile relativ, am adunat rucsacurile și am pornit în sfârșit spre traseu. Ne cumpărăm bilete de la centrul de administrare al parcului și întrebăm de hartă, fiindcă ce aveam noi era cam „scotch-uită” și ne doream una mai nouă. Din păcate, harta ce o aveau ei de vânzare nu ne-ar fi ajutat fiindcă aceasta era la o scară prea mică, adică nu vedeai detaliat. Dezamăgitor, dar nu ne batem capul și, pe scurt, ajungem la cabana Fântânele după o urcare de 1:15 ore. Lume multă, căldură și multă mâncare disponibilă. Servim o limonadă, o bere și ne minunăm de priveliștea spre stâncile de lângă Vf. Toaca. Vom campa aici la cabană, iar dimineață ne mutăm la cabana Dochia. Fetele au plecat într-o scurtă drumeție, iar eu am rămas la cabană, pe terasă, contemplând la lumea ce vine și pleacă. Diverși: cei care-și doresc scări rulante, cei care vin cu singurul scop de a mânca și bea ceva, iar apoi, fff puținii montaniarzi care fug de primii menționați. Interesant! Sunt curios cum va fi la cealaltă cabană. Oare același bulevard?!”

Mira:
„Ne-am trezit în râsetele altora, care nu înțeleg ce înseamnă liniștea într-o cabană de munte. Așa ceva… Noa, ne trezim, că asta e! Dușul de dimineață, cafeluța și ne pornim pe micul dejun. Nu ne grăbim, că azi ne-am propus doar până la cabana Dochia și pe Vf. Toaca. Pornim de la Fântânele după un mic dejun bogat și o cafeluță bună. E 11:30 și e lume multă care urcă, dar nu cred că am văzut mai mult de 5 oameni cu bocanci… în rest, teniși, sandale. Nu ne batem capul, dar mă gândesc la bietele lor glezne. În fine… traseul este mediu ca dificultate, dar începutul e greu, mai ales cu rucsacii mari. Noroc că nu durează mult și, surpriză, găsim hribe.[…]
Ne surprind și așa zișii drumeți care ne întreabă ce culegem, iar unul dintre ei, la răspunsul „hribe” (alias bureți de Neamț), întreabă dacă le găsim în copaci!? Noa, îi clar, ăștia din Neamț nu-s „familiarizați” cu hribele. Pornim cu greu din zona ciupercilor, mai urcăm puțin și ieșim repede din pădure, dând de Cușma Dorobanțului, o stâncă uriașă și atrăgătoare, cu o priveliște amețitoare asupra lacului Izvorul Muntelui. […]
Mai observ un punct de belvedere, și ne cățărăm și până acolo. Și ce bine-am făcut!
Pe o stâncă mai găsim câteva exemplare de floare de colț!
Nu apucăm să ne bucurăm foarte mult că-ncepe ploaia cu picături mari și reci. Rapid coborâm de pe stâncă și ne luăm rucsacii-n spate, reîntorcându-ne pe traseul bandă roșie. Mai înaintăm 20 de minute, tot pe ploaie, dar protejați cumva de coroanele copacilor și ajungem la un panou ce ne informează de povestea Panaghiei, fata cea frumoasă din Ceahlău, care a și dat numele stâncii ce odihnește lângă Vf. Toaca. Ne delectăm cu povestea fetei ce iubea soarele, iar soarele o iubea pe ea și, gata ploaia! Urmăm cărarea cu nisip dintre jnepeni și ajungem la baza Vârfului Toaca. Decidem să lăsăm rucsacii la bază și să urcăm doar cu apă. În zece minute suntem sus la 1904 m și putem admira lacul Izvorul Muntelui în întreaga splendoare, dar și tot Ceahlăul! Înspre Durău, vedem cum se desfășoară o furtună grozavă, cu tunete, fulgere și căderi mari de apă. Ne gândim că poate ne ajunge și pe noi, însă vântul bate spre Dochia. Nu mai zăbovim mult pe vârf și coborâm spre rucsaci. Deja s-a întunecat foarte tare și lumea ce era jos a dispărut. Până la cabană avem 30 minute, dar ce peisaje. Ceahlăul ăsta e minunat! Piscurile sunt parcă îmbrățișate de pădurile de brad și de jnepeni. Ah, ce priveliști!
Tunetele se-ntețesc, ca și vântul, și grăbim pasul și pac: cabana ni se-arată! E mai modernă decât îmi aminteam, ceea ce nu ne încântă!”

De aici, povestea continuă cu dezamăgiri legate de cabana Dochia, ceea ce ne face să ne rezervăm a treia noapte de cazare, înapoi la Fântânele, și totodată să ne schimbăm traseul programat inițial.

Am coborât pe o bucată de cruce roșie, până la intersecția cu triunghi galben ce ne ducea direct la Fântânele. Ca norocu’, modificarea planului nu ne-a făcut să ratăm cascada Duruitoarea, după o coborâre spectaculoasă.
Bineînțeles, ploaia ce fusese peste noapte a făcut să ne apară în drum, o mică ”mare de hribe”, ce au ajuns în masa surpriză oferită de cabanieri, în acea seară. Mnoah…! Dat fiind că era luni, cabana a fost aproape pustie, ceea ce ne-a permis să ne odihnim grozav!

Am plecat cu un gust plăcut privind cabana Fântânele, peisajele, hribele și florile de colț, combinat cu cel amar legat de Dochia, mizeria și bulevardul de oameni ce nu respectă natura și nu cunosc cele mai elementare principii de respect, în general.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *