Arhiva

  • ”Semimaraton” pe Vlădeasa!

    Cât de grozavi suntem că am reușit să finalizăm cursa de doar 15 km, organizată de Natura Transilvaniei, denumită Vlădeasa X-Trail!?
    N-o să vă descriu cât de grea a fost cursa pentru mine, nici cât de intens am simțit libertatea și fericirea, ci cum un traseu minunat îți poate da o stare de atâta bine, că nu-ți vine să crezi!
    În primul rând că s-a ”comandat” o zi însorită, cu cer albastru fără pic de nor, apoi s-au adunat o grămadă de peste 100 de oameni faini să parcurgă traseul – unii, cei mai mulți, în alergare, alții nu 🙂 – și apoi Apusenii, Doamne Apusenii, cu peisajele de vis, care-ți alina toate durerile, crampele.
    Urcarea de 7,5 km până pe vârful Vlădeasa, 1836 m, mi-a dat timp să mă bucur de cât de puțin îți trebuie să fii fericit. După cota 1400, unde era Salvamontul, a urmat și zăpada! Și cu cât urcam mai sus, cu atât se întețea și vântul, iar zăpada devenea mai înghețată.
    Coborârea a fost în viteză  (dacă poți numi viteză o alergare haotică, fără frâne, cu rânjetul întins pe față). Nu mi-a plăcut ultima urcare pe asfalt spre finish, drept că a fost scurtă, dar tot nu mi-a plăcut.
    Ce să vă mai scriu? Emoția de a ajunge la finiș n-o pot descrie, dar să stiți că rânjetul tot pe față era! Mândri foc! Și acum, poze (făcute pe traseu cu telefonul):

    și poze făcute de profesioniști:

    Continue reading →
  • În căutarea primăverii! 05.03.2016

    Traseul ales pentru acea zi n-a fost unul extraordinar, dar ne-a încântat pe toți și scopul a fost atins. Am pornit cu autobusul nr. 1 din oraș, până la ultima stație – Bifurcare Baraj. De aici am luat-o pe scurtătură către Satul Medieval, pentru a evita asfaltul.
    În vreo jumătate de oră am ajuns în Satul Medieval, unde am zăbovit cât ne-a poftit inima. Peisajul ne ”forța” să fotografiem tot, așa că…nu-i grabă!
    După ce ne-am desfătat ochii, am pornit agale spre poiana ce duce spre Șaua Dia, locul unde era, acum ceva ani, o uriașa mlaștină pliiină de lușcuțe. Din păcate, acestea s-au tot rărit, culese fiind an de an de turiști. Dar tot au mai rămas cîteva și pentru noi – spre a fi pozate!
    După un prânz copios, vesel și aducător de zâmbete, am părăsit poiana, urmând traseele cruce galbenă și bandă albastră, ce duc spre oraș. Dar, ca să nu ajungem așa repede la betoane, am decis să mai facem un popas într-o altă poieniță, așa că am abandonat cele două marcaje și, în dreptul bifurcării traseelor (unul ducea către Piatra Șoimului, iar celălalt către oraș), am ales să coborâm în Poiana Mărului.
    Cam atât pentru o zi de relaxare în căutarea și, aș putea spune, găsirea primăverii! Coborârea până la civilizație am ales-o pe marcajul puțin cunoscut: triunghi galben, ce ne-a scos în Valea Usturoiului, aproape de parcarea vechiului restaurant din zonă.

    Fotografii: Maria Farcaș, Vlad Roman și Mira Lobonțiu

    Continue reading →
  • Creasta Cocoșului – cu zăpadă

    Salutare!
    N-o să vă plictisesc cu detalii prea multe, veți găsi în fotografii ceea ce vreau să vă redau din ziua de 28.02.2016 – un Dragobete cu zăpadă!

    Continue reading →
  • Vârful Ostra – o provocare!

    Așa cum ați ghicit, nici weekendul ăsta n-am ”reușit” să stăm în casă! Am avut o tură mai specială din mai multe motive: am fost doar fete, am ales un traseu de 20 km într-o zi de iarnă și am ales un vârf mai greu de atins, deși are o înălțime de abia 825 m!
    Am pornit la 9 din Parcul Regina Maria, de lângă ciupercă și, vitejește, am ”atacat” Valea Usturoiului. Soarele era deja prezent, iar în aer se simțea un iz de primăvară! Nu v-aș mai descrie traseul până la refugiul de sub Vârful Pleștioara, dar este un traseu marcat parțial…așa că :)… De pe Valea Usturoiului urmați cruce roșie până la curba de 180 grade de după refugiul lui ”Petofi” – părăsiți marcajul și urcați drept, pe o potecă marcată de timp. Veți regăsi pe alocuri și un vechi marcaj bandă roșie. Cărarea vă urcă repede în culme, pe care o urmați până vă scoate în drumul principal (marcat cu cruce roșie). Puteți continua pe acest drum până-n poiana de sub Pleștioara sau la vederea căsuțelor de poveste din dreapta drumului, urcați pe drumul deschis în dreapta brusc, chiar de vi se pare abrupt, urmând ca, la prima intersecție de 3 drumuri, să-l alegeți pe cel din mijloc. Acesta vă duce într-o pădure minunată de brad, care continuă cu făget, care vă va scoate exact lângă pepiniera micuță de lângă refugiul de sub Pleștioara. Asta, pe scurt – mai multe detalii, de veniți cu noi :).

    Asta e prima parte a traseului. După poza de grup cu Vârful Ostra în spatele nostru – trufaș și abrupt, am mâncat ceva ușor și am pornit vesele pe marcaj triunghi albastru ce cobora spre Valea Romană. Am intrat într-o poiană minunată, cu cireși (pe care i-am văzut într-o primavară înfloriți) sălbatici, care ne-a pornit imaginația. Ne-am întâlnit cu o gașcă mare și veselă de sătmăreni ce veniseră cu tren, apoi autobus și acum pe jos spre Pleștioara – ce altă dovadă ne mai trebuie că locuim într-un oraș grozav – având tot ce avem nevoie atât de aproape – trebuie doar să vrei!
    Coborârea prin poiana înzăpezită și scăldată în razele soarelui ne-a umplut de energie și abia așteptam să ne aflăm în fața ”inamicului” Ostra – să ne demonstrăm că putem! În scurt timp am coborât la un drum larg, pietruit, înghețat bocnă, ce urca spre o veche carieră, acum părăsită. Drumul urca în pantă lină, dar constantă, alăturându-i-se, ba în stânga, ba în dreapta, câte un pârâu vesel și gălăgios ce forma căderi faine de tot! Să vă mai scriu câte poze am făcut?! A urmat cariera, iar Camelia a fost hipnotizată, parțial, de formațiunile de stânci. Ostra părea teribil de inaccesibil! Dar l-am cucerit – nu fără efort! La 14,10 eram sus, cu obrajii roșii, cu zâmbete largi, cu respirații intense și cu aparatele pregătite! Priveliști grozave!

    Coborârea a fost mai rapidă decât ne așteptam. Restul zilei s-a scurs repede: traseul pe Valea Romană până-n asfalt, drumul până la stația de autobus: 3 km înfiorători.

    O zi de duminică perfectă! Parol!

    (fetele: Marcela și Rica, cele mai vesele, Cami – visătoarea și subsemnata)

    Continue reading →
  • Piatra Șoimului, 24 ianuarie 2016

    Ne place iarna! Ne place, mai ales că suntem forțați să ne testăm limitele, răbdarea și … picioarele :)! Așa că, duminică, am ales un alt traseu prin zonă: Parcul Municipal Regina Maria – marcaj turistic cruce galbenă și bandă albastră – Piatra Șoimului (800 m) – marcaj turistic triunghi roșu – Vârful Strâmba (839 m) – Lacul Bodi Ferneziu – Baia Mare.
    Traseul n-ar fi fost foarte dificil dacă zăpada n-ar fi fost foarte pufoasă, afânată bine și ”dornică” să ne dea de furcă! Dar s-o luăm treptat! Prima pantă, minunată de altfel, scoate ”untul” din tine și te forțează să-ți umfli bine plămânii. Urmează binecunoscuta priveliște a carierei, unde…culmea, am făcut poză de grup :). De aici, traseul nu presupune cine știe ce efort fizic. Peisaje nu prea ai, nu-s nici brazi impresionanți, nici stejari sau fagi falnici…doar imagini simple de iarnă. Dar aerul curat și mișcarea ”fac toți banii”!

    La intersecția traseelor cruce galbenă – bandă albastră, o alegem pe cea din urmă, ce ne călăuzește spre obiectivul nostru de azi. Foamea dă târcoale și pașii nu mai sunt așa hotărâți, dar la vederea pietrei prindem puțin elan și ajungem și la ultima pantă! Ultima, dar ”bine făcută”! Zăpada moale ne fuge de sub bocanci, așa că fiecare pas e dificil.
    Sandwich-urile sunt delicioase sus, având panorame aproape de jur împrejur. Terminăm repede masa, pentru că pozele se cereau făcute! Băieții s-au aventurat și pe stâncă…

    Încă o urcare scurtă până pe Strâmba și gata…urmează doar coborâri, care se desfășoară rapid, fără evenimente și cu zâmbete. La lac nu ne putem abține să nu testăm gheața. Nu vă emoționați, gheața era foarte groasă și nu s-a auzit nici măcar un pârâit :).

    Cam asta a fost, în mare, mișcarea de duminică. Pozele grăiesc mai bine decît mine ce am vazut. Foto Robi Iereb. Participanți: Paul, Robi, Vlad și Mira.

    Continue reading →