Arhiva

  • Street Delivery 2017

    Am fost și noi invitați la Street Delivery anul acesta – 2017.
    Noi ne-am gândit la Grădini urbane din paleți.
    Iată rezultatele:

    Continue reading →
  • Pe la Pleștioare, din nou…

    Drumeție prin ceață!

    Pentru duminica trecută ne-am propus să ajungem la vârful Pleștioara – 810 m.
    Am ales să urcăm pe Valea Usturoiu, apoi pe traseul marcat de noi anul trecut, triunghi galben, continuând urcarea pe marcaj cruce galbenă până sus pe Pleștioara. Zis și făcut! Traseul în sine nu ridică probleme, este de dificultate medie, așa că nu am avut nici un motiv să ne abandonăm planul, în ciuda ceții și a vremii neprielnice.
    Să nu credeți, totuși, că a fost o drumeție fără veselie, dimpotrivă: am avut parte de priveliști faine cu ceață și copaci semeți, de urme multe ale iepurașilor, vulpilor, mistreților si căprioarelor ce au trecut prin zonă, de liniște și, cel mai important, de o trupă de oameni faini care s-au bucurat, alături de noi, de natură, mișcare și energia pădurii.

    Continue reading →
  • Cam ce a fost prima jumătate a anului 2017…

    Ianuarie 2017 – Piatra Virgină:

    Satul Medieval – Piatra Șoimului:

    Talvaj Denes – Vârful Elena – 3 Stejari:

    Februarie – Baraj Berdu – Lespezi:

    Martie – Piatra Bulzului:

    Aprilie – la leurdă și analiză de trasee de remarcat:

    Iunie – Vârful Tocastru:

    Iulie – orientare sportivă – inițiere pentru baschetbaliștii de la Wild Cats:

    Continue reading →
  • O pungă, ceva!?

    Sâmbătă la 9:30!
    Încercăm o urcare la Piatra Virgină, să facem poze cu orașul sub asediul zăpezii și apoi forțăm o pungă la coborâre! Că, mnoah … este unde!
    Așa că, toți doritorii sunt așteptați la ciuperca din parcul municipal, cu cel puțin căte o pungă și haine de zăpadă, la 9:30.
    See you :D!

    Continue reading →
  • Vin sărbătorile … sau au venit deja!!!

    Știu că mulți așteaptă cu nerăbdare să vadă poze, cel puțin, de la activitățile din acest prim an al nostru „pe piață”. Trebuie să vă spun că a fost mult de lucru chiar și pentru stadiul în care se află site-ul nostru acum! Și dacă ar fi fost doar asta, nu aveam nici un motiv să nu fie actualizat până la zi. Însă, harta și aplicația de Android, iCycle Baia Mare, ne-au făcut zile fripte. Ei … probabil așa e când vrei să faci prea multe deodată, cu bani și oameni puțini.
    Iunie – Mogoșa:

    Iulie – 3 Apostoli

    Iulie – Țibleș

    Octombrie – 3 Apostoli

    Octombrie – Pietrosu Rodnei

    Noiembrie – Creasta Cocoșului

    Dar, optimismul ne caracterizează, și cu bune, cu rele, odată cu începutul noului an, site-ul va fi adus la zi (inclusiv în engleză) și aplicația lansată pe Google Play!
       Până atunci, fiindcă primul an de activitate al nostru se încheie odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, vrem să vă urăm Sărbători Fericite, liniștite și pline de veselie, lăsându-vă cu câteva poze reprezentative din acest an!

    Continue reading →