Arhiva

  • Retezat – tărâm de basm – 3 septembrie 2018

    Ultima zi de drumeții am rezervat-o Vârfului Retezat. Traseul ales a fost Cabana Pietrele – Valea Stânișoarei – Lacul Stânișoara – Vârful Retezat – Culmea Lolaia – Cabana Pietrele. Recomand cu căldură traseul în sens invers, coborârea pe Lolaia a fost foarte dificilă și periculoasă!

    Din cauza vremii mohorâte cu ploaie și vânt puternic pe urcare, pozele au fost puține, dar senzațiile intense! 🙂

    Continue reading →
  • Retezat – tărâm de basm – 2 septembrie 2018

    Ziua a doua a fost rezervată Tăului dintre Brazi, o drumeție ce se dorea ușoară, de dezmorțire… Dar efortul depus cu o zi înainte ne-a ”transformat” drumeția ușoară în altceva :):

    Continue reading →
  • Retezat – tărâm de basm – 1 septembrie 2018

    Perioada aleasă a fost extraordinară, majoritatea turiștilor deja plecaseră, muntele era mai ”respirabil” :).

    Traseele nu vi le descriu în amănunțime, pozele vă vor arăta o parte din splendorile văzute, celelalte va trebui să le descoperiți singuri.

    Așadar, prima zi de Retezat am dedicat-o unui traseu greu: Cabana Pietrele – Șaua Pelegii – Vârful Păpușa – Șaua Pelegii – Vârful Peleaga – Vârful Curmătura Bucurei – Lacul Pietrele – Cabana Pietrele! 12 ore de mers, admirat, minunat, pozat, respirat aer curat, natură, stânci, prietenie:

    Continue reading →
  • Munții Rodnei: Lacul Știol – Vârful Gârgălău, 18-19 august

    Abia am așteptat să străbat iar Rodnei! Și week-end-ul ăsta a fost perfect! Am reușit să ne adunăm câțiva curajoși să dormim cu cortul la Știol, având în vedere că se anunța o vreme capricioasă.

    Am pornit voioși spre Complex Borșa, spre telescaun. Foarte mulți turiști, 99% pregătiți să vadă Cascada Cailor. Am urcat și noi cu telescaunul, cu rucsacii încărcați cu bunătăți: corturi, saltele, saci de dormit, pelerine și multe altele :). Înainte de a aborda urcarea spre Știol, mirosul de plăcinte ne-a ”forțat” să gustăm și noi…DELICIOASE!

    Dar să nu uităm de ce am venit aici. Abia am așteptat să-mi simt mușchii în mișcare…

    Continue reading →
  • Cupa Trascău – 27-29 iulie – Piatra Craivii

    Am reușit și anul acesta să mergem la Cupa Trascău, (ne)organizată de Trascău Corp Zlatna, în Munții Trascău, sat Craiva Veche – zona Piatra Craivii 1078 m.
    Motivul principal a fost să mai descoperim câteva din frumusețile Apusenilor, iar motivul secundar să ne reîntâlnim cu munțomani vechi și noi. Ne-am îndeplinit ambele obiective, putem zice, al doilea în mai mică măsură, dar mulțumitor :).

    Dar nu pot să nu vă aduc spre cunoștință câteva caracteristici (putem să le spunem așa, că deja se repetă anual) întâlnite la concursurile organizate de cei din Zlatna.
    Dacă:
    – vrei să te bucuri de un traseu nou, spectaculos și interesant din Apuseni,
    – vrei să cunoști munțomani noi și să revezi câțiva pe care îi știi,
    – vrei să-l asculți pe Claudiu cântând dumnezeiește la vioara lui,
    atunci du-te la Cupa Trascău.
    Dacă:
    – nu ți-i musai să ajungi la tabăra de corturi, ci ești dispus să dormi oriunde până a doua zi ce găsești tabăra,
    – nu ești băutor de apă potabilă și nu te interesează de o ai la îndemână,
    – nu ești hotărât să urmezi traseul în ordinea posturilor, ci cum găsești câte-o panglică,
    – nu te grăbești să îți dai proba teoretică și poți aștepta și un ceas până primești testele (că nu au destule pentru toate echipajele) – oricum nu vei primi răspunsurile corecte, deci poți scrie orice vrei,
    – nu vrei să participi la proba de alpinism, că nu găsești locația unde se desfășoară,
    – vrei să ai o orientare numai cu posturi ascunse, iar la finish să cauți un organizator să îi dai fișa completată, că el stă ”de ploaie” la 20 m de finish,
    – vrei ca, a doua zi, la premiere, să nu îl vezi deloc pe președintele asociației,
    – vrei ca, tot la premiere, să ți se înmâneze diploma deodată cu a altuia să nici n-apuci să vezi la ce proba ai luat diplomă sau pe ce loc…
    atunci du-te la Cupa Trascău.

    Acest articol este părerea personală a asociației noastre, deci va fi tratată ca atare.

    Iată câteva amintiri:

    Continue reading →