Arhiva

  • De ce să te ridici din patul tău călduţ sâmbăta…?

    Sigur că sunt diverse motive pentru asta, cu excepţia celor ce sunt la serviciu. O variantă foarte răspândită de răspuns este:  “…ăăă, trebuie să fac curăţenie!”. Da, s-a impregnat, din păcate, atât în conştiinţa comună societăţii noastre, cât şi în subconştientul propriu fiecăruia, că ziua de sâmbătă este zi de curăţenie şi cu asta basta. Ei bine, cu siguranţă sunt mulţi dintre noi care simt că-şi irosesc o zi întreagă de week-end, atât de mult aşteptată, pentru o activitate care nu-ţi face plăcere, nu te revigorează şi nu te relaxează, ba dimpotrivă, te oboseşte fizic şi te afectează psihic. Spun psihic, fiindcă te trezeşti duminică dimineaţă reluând în minte activitatea de sâmbătă şi automat te cuprinde o senzaţie de tristeţe şi de ciudă, când realizezi că nu ai făcut nimic pentru tine (şi nu, siesta nu se pune, şi nu e vorba de ieşitul în pub sau club).
    Info de mare senzaţie 🙂 : se poate face curăţenie şi în altă zi!!! Acum că aţi aflat acest secret, pe care societatea nu vrea să-l transmită, am să vă povestesc şi am să vă arăt puţin din ce aţi putea face sâmbăta pentru a vă relaxa şi reumple bateriile, fără să mai fiu sarcastic.
    Patru am fost, cei care ne-am dorit o plimbare pe păduri și ne-am întâlnit în parc la startul traseului: Virgil, Marcela, Mira și Vlad. Urma să mergem pe valea Usturoi, să găsim un marcaj vechi, bandă roșie, ce nu mai apare pe harta nouă, să ajungem pe Vf. Pleștioare și înapoi pe aceași vale, dar pe marcaj diferit la alegere. Parcurgem repede valea și facem un mic popas la Poiana lui Petofi, unde am ajuns, de la 2-3 cm în parc, la vreo 20 cm de zăpadă faină, proaspătă. Mnoah, nu stăm mult să nu ne răcim și purcedem prin pădure pe banda roșie, care spre surprinderea noastră, s-a păstrat foarte bine. Ne întâlnim repede cu un veteran al cărărilor de, doar, 65 de ani, Alecu Portase, ceea ce te pune pe gânduri și te face să te simți foarte bine și mic totodată. În pofida dorinței de a sta să ascultăm din aventurile D-lui Alecu, pornim mai departe, fiindcă nu știam exact cât timp ne va lua să ajungem la destinație.

    Deși, tufișurile au crescut considerabil, cărarea se vede destul de bine în față. Intrăm într-o ceață în stil de film și liniștea se întețește, iar vântul lipsind cu desăvârșire te face să simți că parcă deranjezi în zonă. Scenariul ăsta se încheie repede, fiindcă ajungem în poiana cu refugiul de sub Vf. Pleștioare. O luăm drept spre vârf, zăpada ajutând la crearea de trepte naturale, și destinația este atinsă și pozată 🙂 . 

    Coborâm la refugiu, ne schimbăm tricourile, mâncăm rapid ceva și ne repornim la drum. Bineînțeles, coborârea merge ceva mai rapid și ajungem foarte repede la Șaua Dia, de unde pornim pe punctul albastru, fiindcă pe varianta cruce galbenă se vâna. Varianta asta te duce pe vale, efectiv, până la intersecția cu drumul de dinaintea poienii lui Petofi. Valea era destul de plină de apă și practic fiecare văișoară contribuia. Ne distrăm puțin, fiindcă mergem ca pe ace, de pe o piatră pe alta, de pe un mal pe celălalt.

    Lucrurile merg bine și ajungem înapoi pe valea Usturoi, unde pasul se grabește fiindcă zăpada nu prea mai era, iar după aproximativ 5 ore și vreo 14 km traseul nostru se încheie cu succes în punctul de plecare, Parcul Municipal „Regina Maria”. A fost o mișcare bună, cu o bucurie specială, a lui Marcela, de a ajunge pe Vf. Pleștioare iarna, și cu împlinirea comună de a fi găsit acel marcaj bandă roșie, propus de Mira.
    Curiozitatea continuă, personal, spre a vedea ce continuare ar fi avut acest marcaj…cu altă ocazie. :))
    Cu drag,

    Continue reading →
  • Piatra Bulzului

    …a fi sau a nu fi zăpadă(?!)…
    Te întrebi fără să vrei: oare cât de mare va fi zăpada pe la 1000 m altitudine, știind că în oraș nu a nins decât o zi!? Și te pregătești cu haine mai serioase de iarnă, dar tehnice și cât de ușoare posibil; doar nu vrei să te sufoci de cantitatea sau volumul uriaș de îmbrăcăminte, fiindcă te-ai speriat de anotimp. Pornești, totuși, cu speranța că odată intrat pe meleagurile copacilor, vei găsi un strat cursiv de zăpadă care să-ți lumineze măcar o zi din această iarnă tomnatecă.

    Dar, să-ncepem plimbarea. După o jumătate de oră pe bus până în Blidari și încă o oră de mers pe jos pe asfalt, ajungem la startul traseului nostru, de unde vedem atât de clar punctul terminus: Piatra Bulzului.

    Temperatura în jur de 1 grad cu plus și vântul de 0 km/h, ne dădeau o senzație plăcută pentru această tură, iar umezeala de 100% anunțată de canalele meteo, abia dacă o resimțeam. Singurul impediment consta în faptul că stratul de frunze era mai gros decât cel de zăpadă, pe majoritatea porțiunilor de urcare, iar asta ne făcea să fim încordați constant, în întâmpinarea unei eventuale aterizări bruște la sol 😀 .

    Observăm că nu suntem singurii drumeți în zonă, cărarea fiind plină de urme, și presupunem că cineva a urcat înaintea noastră. Imaginea pădurii ninse ne umple de energie și nu prea facem pauze, astfel că după o jumătate de oră suntem complet transpirați. Nu contează, nu e așa rece încât să fie nevoie să ne schimbăm, așa că ne uscăm în mers.
    Liniștea mare și dorința de a ajunge sus ne face să nu realizăm cât de repede trece timpul și ne trezim foarte repede pe ultima urcare înainte de vârf (1051m). De aici mai avem puțin de coborât până la destinație.

    Auzim voci…multe. Ajungem repede la baza stâncilor, unde întâlnim un grup mare de cercetași, de la foarte tineri, la adolescenți, pregătiți de întoarcere. Aflăm că sunt cazați la o pensiune din zonă, înțelegând acum inexistența vreunei mașini la baza traseului. Urcăm și noi pe stâncă și admirăm priveliștea ce se deschide în fața noastră. Platoul Igniș iese în evidență și mai în spate, foarte slab, Creasta Cocoșului.

    După un sandwich și câteva cănițe de ceai, purcedem spre coborâre…nu vrem să ne prindă frigul. Coborârea fiind abruptă în prima parte, ne face să mergem foarte încet și cu mare atenție. Dată fiind liniștea creată, un căprior trece pe la vreo 10 m de noi, alergând în urcare. Ne-am cam surprins reciproc. Bineînțeles, nu apucăm să scoatem aparatul foto. Ne continuam descinderea și ajungem pe un plan mai liniștit, unde avem plăcerea să vedem o familie (bănuim) de căprioare, intersectându-ne poteca puțin mai în față. Din nou, aparatul foto stă bine în husă până când acestea dispar printre tufe. Până la urmă, rămânem cu plăcerea de a ști că sunt prezente prin pădurile noastre, într-un număr destul de mare.
    Ajungem la drumul forestier și de aici nu mai avem mult până la drumul principal, unde întâlnim formațiuni frumoase de gheață pe vale.

    De aici, același drum lung pe asfalt, înapoi la stația de bus din centru, din Blidari. Concluzie: o tură bună de început de an, nici foarte solicitantă, nici chiar relaxantă, vreme bună și bucuria de a vedea căprioare și zăpadă.

    V-am zâmbit frumos,

    Continue reading →
  • …începem…

    Iată că ne arătăm și noi, timizi, la startul unui nou an de aventuri și experiențe, sperăm noi, cât mai diversificate. În cadrul acestui site/blog vom încerca să vă transbordăm, prin ochii noștri, în activitățile din viața noastră, fie ele de genul unui workshop creativ, concurs sportiv, drumeții sau pur și simplu idei-păreri-sfaturi.

    Pe parcurs, acest site sperăm să devină cât mai interactiv (nu căutăm un monolog banal) și-l vom dezvolta ca atare. Însă, până atunci vă anunț de prima drumeție din acest an 2016, și anume, la Piatra Bulzului de lângă Blidari, Maramureș. Astfel, ne vom întâlni sâmbătă dimineață la ora 9:00 în parcarea de lângă fostul IMMUM, de unde ne vom împărți pe mașini și apoi drumuri bune. 🙂

    Vă salută,

    Continue reading →