{:ro}Varful Ostra – o provocare!{:}{:en}The Ostra Peak- a challenge{:}

{:ro}

Așa cum ați ghicit, nici weekendul ăsta n-am ”reușit” să stăm în casă! Am avut o tură mai specială din mai multe motive: am fost doar fete, am ales un traseu de 20 km într-o zi de iarnă și am ales un vârf mai greu de atins, deși are o înălțime de abia 825m!

Am pornit la 9 din Parcul Regina Maria, de lângă ciupercă și, vitejește, am ”atacat” Valea Usturoiului. Soarele era deja prezent, iar ăn aer se simțea un iz de primăvară! Nu v-aș mai descrie traseul până la refugiul de sub Vârful Pleștioara, dar este un traseu marcat parțial…așa că :)… De pe Valea Usturoiului urmați cruce roșie până la curba de 180 grade de după refugiul lui ”Petofi” – părăsiți marcajul și urcați drept, pe o potecă marcată de timp. Veți regăsi pe alocuri și un vechi marcaj bandă roșie. Cărarea vă urcă repede în culme, pe care o urmați până vă scoate în drumul principal (marcat cu cruce roșie). Puteți continua pe acest drum până-n poiana de sub Pleștioara sau la vederea căsuțelor de poveste din dreapta drumului, urcați pe drumul deschis în dreapta brusc, chiar de vi se pare abrupt, urmând ca, la prima intersecție de 3 drumuri, să-l alegeți pe cel din mujloc. Acesta vă duce într-o pădure minunată de brad, care continuă cu făget care va scoate exact lângă pepiniera micuță de lângă refugiul de sub Pleștioara. Asta, pe scurt – mai multe detalii, de veniți cu noi :).

Asta e prima parte a traseului. După poza de grup cu Varful Ostra in spatele nostru – trufaș și abrupt, am mâncat ceva ușor și am pornit vesele pe marcaj triunghi albastru ce cobora spre Valea Romană. Am intrat într-o poiană minunată, cu cireși (pe care i-am văzut într-o primavară înfloriți) sălbatici, care ne-a pornit imaginația. Ne-am întâlnit cu o gașcă mare și veselă de sătmăreni ce veniseră cu tren, apoi autobus și acum pe jos spre Pleștioara – ce altă dovadă ne mai trebuie că locuim într-un oraș grozav. având tot ce avem nevoie atât de aproape – trebuie doar să vrei!

Coborârea prin poiana înzăpezită și scăldată în razele soarelui ne-a umplut de energie și abia așteptam să ne aflăm în fața ”inamicului” Ostra – să ne demonstrăm că putem! În scurt timp am coborât la un drum larg, pietruit, înghețat bocnă, ce urca spre o veche carieră, acum părăsită. Drumul urca în pantă lină, dar constantă, alăturându-i-se, ba în stânga, ba în dreapta, câte un pârâu vesel și gălăgios ce forma căderi faine de tot! Să vă mai scriu câte poze am făcut?! A urmat cariera, iar Camelia a fost hipnotizată, parțial, de formațiunile de stânci. Ostra părea teribil de inaccesibil! Dar l-am cucerit – nu fără efort! La 14,10 eram sus, cu obrajii roșii, cu zâmbete largi, cu respirații intense și cu aparatele pregătite! Priveliști grozave!


Coborârea a fost mai rapidă decât ne așteptam. Restul zilei s-a scurs repede: traseul pe Valea Romană până-n asfalt, drumul până la stația de autobus -3 km înfiorători.

O zi de duminică perfectă! Parol!

(fetele: Marcela și Rica, cele mai vesele, Cami – visătoarea și subsemnata){:}{:en}

As you may have guessed, we couldn’t stay at home neither this weekend. We had a special tour this time due to several reasons: we were only girls, we chose a track of 20 km on a winter day and we chose a peak, difficult to be reached, even if we’re talking only about 825 m!

We started at 9 AM from “Queen Mary” Municipal Park, near the pavilion and with bravery we “attacked” the Garlic Valley. The sun was already up on the sky and you could feel the spring air. I wouldn’t describe the track until the refuge under the Plestioara Peak, but being a track marked only partial, I have to do it. From the Garlic Valley you have to follow the red cross until the 180 degrees curve, after the refuge of “Petofi”- leave the trail and climb straight, on an old path. Here and there you will find an old trail red rout. The path goes rapidly up to the crest, which you have to follow until you are taken out to the main road (marked with red cross). You can continue with this route until you find the meadow under Plestioara or until you see the beautiful little houses on the right side of the road, climb the open road on the right that suddenly appears, even if this seems abrupt, then at the first crossroads, you will have to choose the middle one. This will take you into a beautiful fir forest that continues with the beech wood, which will take you out next to a little farm, near the refuge under the Plestioara. This is the short story, so if you need more details, you have to come with us 🙂 .

This is the first part of the track. After the group photo with the Ostra Peak behind us, great and abrupt, we ate something light and happily started our way on blue triangle that was climbing down to the Roman Valley. We entered a beautiful meadow, full of wild cherry trees (one spring I saw these trees in blossom) that made our imagination gone wild. We also met a group of people from Satu-Mare that have arrived here first by train, then with the bus and now they were walking to Plestioara. What proof do you still need to know that you live in a great city? We have all we need so close to us and we need just to see it.

The descending through the snowy meadow, which was bathing into the sunrays, filled us with energy and we hardly could waited to be in front of the “enemy” called Ostra- we wanted to demonstrate to ourselves that we can! Shortly, we descended to an open, paved and frozen road that was going up to an abandoned old pit. The road was arising in an easy dip, but a constant one, followed sometimes on the right or left sides by a happy and noisy creek, which had beautiful fallings! Should I write you how many photos we took? After all these, followed the pit, and Camelia was partially hypnotized of the cliff formations. The Ostra peak seemed impossible to be reached, but we did it- not effortless. At 2:10 PM we were up, with red cheeks, intense breathing and with the cameras prepared for photos. What beauties we have seen there!


The descending was faster than we were expecting. The rest of the day ended rapidly: the route to the Roman Valley until the asphalted road, the road until the bus station- 3 frightening km. A perfect Sunday! Cheers!

(The girls: Marcela and Rica, the happiest ones, Cami- the daydreamer and I){:}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *